Ramurile alpinismului

Acasă

Toate cursurile

1. Introducere

1.2

Explorează cele 13 discipline ale alpinismului modern.

Din alpinism se disting mai multe ramuri ale acestei activități: hiking, trekking, via-ferrata, canyoning, bouldering, climbing, trad-climbing, multi-pitch climbing, aid-climbing, big-wall, ice-climbing, mixed-climbing și dry-tooling.

După cum observați, am definit mai multe ramuri specifice, însă toate sunt desemnate prin termeni în limba engleză. Acest lucru se datorează faptului că, în România, aproape toate aceste activități sunt încadrate sub aceeași umbrelă a alpinismului, escaladei sau boulderingului.

Este activitatea de a merge pe munte în ture scurte, de obicei cu plecare și revenire în același punct (de exemplu, la mașină sau la cazare). În general, nu implică noțiuni avansate de tehnică de cățărare și este întotdeauna practicat pe trasee turistice marcate, care sunt accesibile oricărei persoane cu un nivel minim de pregătire fizică.

Este activitatea de a merge spre un obiectiv, de obicei un vârf sau un punct turistic. Această activitate nu este obligatoriu să se practice pe trasee marcate și poate implica depășirea unor zone dificile prin tehnici de cățărare. De asemenea, trekkingul poate dura mult timp și poate include cazare la cabane, refugii, corturi sau bivouac, în funcție de durata și dificultatea turei.

Este activitatea de a depăși anumite zone tehnice prin cățărare cu mijloace artificiale, de obicei scări, trepte sau șufe. Primele trasee de via-ferrata au fost construite de armată pentru a facilita accesul soldaților la creste montane. În prezent, aceste trasee sunt utilizate de turiști și reprezintă o trecere între hiking și ramurile mai tehnice ale alpinismului. Via-ferrata oferă un nivel de dificultate moderat și este o opțiune excelentă pentru cei care doresc să încerce tehnici de cățărare ușoare.

Este activitatea de a coborî canioane uscate sau ude, folosind tehnici de descățărare sau rapel. Această practică implică traversarea unor zone montane abrupte și adesea inaccesibile pe alte trasee, fiind necesară utilizarea echipamentelor specifice, cum ar fi corzi, hamuri, costume de neopren, în funcție de dificultatea traseului. Canyoningul poate include elemente precum înotul prin ape curgătoare, sărituri în cascade sau coborâri spectaculoase pe pereți de stâncă.

Este activitatea de cățărare pe bolovani sau stânci de maxim 6 metri înălțime. Asigurarea căderii este protejată de participanți, care folosesc saltele speciale pentru a amortiza impactul. Boulderingul se poate practica atât în sălile de escaladă, pe structuri artificiale, cât și în natură, pe stânci și bolovani, unde se pune accent pe rezolvarea unor probleme tehnice (numite „bouldering problems") ce implică mișcări precise și putere. Această activitate nu necesită corzi, iar intensitatea și dificultatea depind de traseele alese.

Cunoscută și sub termenul de escaladă, este cățărarea naturală a participantului pe stâncă sau pe o structură artificială. Acest tip de cățărare nu permite folosirea mijloacelor artificiale, precum scări, asigurări sau cabluri. În escalada sportivă, se disting două abordări ale cățăratului: cățăratul „cap de coardă" (lead) și „mansa" (top rope).

Cap de coardă

Este versiunea care implică un angajament mai mare, deoarece factorul psihologic joacă un rol semnificativ. Alpinistul urcă fără protecție continuă, iar asigurările sunt plasate pe măsură ce urcă. Un traseu este considerat complet doar când este parcurs în regim „cap de coardă".

Mansa (top rope)

Este un stil în care coarda este fixată de sus, iar cățărătorul urcă având asigurarea deja pregătită, ceea ce minimizează riscul de cădere.

Asigurările sunt deja fixate pe traseele amenajate și sunt formate din ancore mecanice sau chimice, care se termină cu o regrupare. Lungimea traseelor este de obicei de maxim jumătate din lungimea unei coarzi.

Este un stil de cățărare în care se folosesc asigurări naturale (copaci, stânci) și artificiale demontabile (noduri, asigurări pasive precum hexuri și nuci, precum și asigurări active, cum ar fi ball-nuts și frienduri). Alpiniștii care practică acest stil susțin că stânca trebuie să rămână în condițiile în care a fost găsită, fără a fi deteriorată, pentru a amplasa protecții fixe.

Trad Climbing este foarte răspândit în Regatul Unit, unde la falezele de trad nu este permis să se gaurească pentru montarea de asigurări fixe. Astfel, în Marea Britanie, veți găsi faleze de cățărat de tipul „trad", „mist" sau escaladă, fiecare cu reguli stricte privind protecția și abordarea ecologică.

Este cățărarea pe stâncă unde este necesar să se parcurgă mai multe lungimi de coardă pentru a finaliza întregul traseu. Cel mai vechi stil cunoscut în România, adesea denumit „alpinism tehnic". Sunt permise toate posibilitățile de progresie: tragerea de copaci sau smocuri de iarbă, calcarea pe asigurări, odihnirea asigurată în traseu și cățărarea artificială.

Implică o planificare atentă și o tehnică diversificată, fiind folosit pentru trasee lungi, de mare dificultate, care necesită mai multe etape și o bună gestionare a echipamentului.

Este un stil derivat din multi-pitch, în care pasajele se depășesc exclusiv prin metode artificiale. Cățărătorul montează asigurări (pitoane, frienduri sau alte dispozitive) și se folosește de ele pentru a depăși pasajele dificile. Aid climbing este folosit pe trasee foarte tehnice unde cățărarea naturală nu este posibilă sau ar fi prea periculoasă.

Tehnica de parcurgere a pereților verticali sau surplombați cu o înălțime de minimum 300 de metri. Aceste ascensiuni durează mai multe zile și necesită resurse semnificative: apă, mâncare, diverse asigurări, echipamente tehnice și adesea corturi speciale pentru stâncă (portaledge).

Combină tehnici de escaladă liberă, escaladă artificială (aid climbing) și logistică complexă, fiind considerat unul dintre cele mai solicitante stiluri de alpinism.

Cățărare pe forme naturale de gheață (cascade, pereți, ghețari), folosind pioleți și colțari tehnici. Este o disciplină solicitantă și periculoasă, care necesită echipament specific și pregătire avansată.

Este activitatea de a cățăra pasaje ce includ succesiuni de zone cu gheață și stâncă naturală. Se întâlnește frecvent pe traseele alpine dificile care străbat hornuri, jgheaburi sau fețe nordice, unde gheața se formează chiar și în absența unui curent de apă.

Combină tehnicile de escaladă pe stâncă cu cele de escaladă pe gheață, necesitând pioleți tehnici și colțari. Este un stil solicitant care cere stăpânirea ambelor discipline.

Este activitatea de a cățăra pe stâncă folosind exclusiv pioleți și colțari tehnici, cu sau fără prezența gheții. Ramură relativ nouă și extrem de tehnică, derivată din escalada pe gheață și mixed climbing.

Se amenajează faleze speciale dedicate dry tooling-ului, deoarece folosirea pioleților pe prizele clasice duce la deteriorarea lor. Se practică pe stânci unde escalada convențională nu este posibilă — zone mereu umede, acoperite de praf sau situate în locuri umbrite.

Această disciplină este folosită și ca antrenament pentru ice climbing sau mixed climbing în afara sezonului rece.

1.1 Definiții 1.3 Termeni tehnici